Osteo-kinetic este un centru de reabilitare medicală și are ca scop îmbunătățirea calității vieții pacienților prin programe integrate de osteopatie, kinetoterapie și masaj.

Ue-IMG
Image Alt

Intrebări frecvente

În ce constă un tratament de recuperare?

Tratamentele de recuperare urmăresc restabilirea capacității funcționale pierdute de o persoana în urma unei traume survenite din cauza unui accident sau a unei boli.

Desigur, gradul de recuperare diferă în funcție de gravitatea traumatismului, precum și de alți factori care influențează procesul de recuperare. Totodată, se urmărește și dezvoltarea unor mecanisme compensatorii prin care persoanele ce urmează tratamente de recuperare să aibă posibilitatea de a munci sau de a avea o viață independentă.

Cât de eficient este tratamentul de recuperare?

Programelejde recuperare medicală sunt programe de terapiejmedicală, dar și dejeducație, care au ca principal scop creștereajcalității vieții pacientului, permițându-i reintegrareajîntr-un mediu profesional și/sau social. Prin aceste terapii, pacientul nu numai că își recâștigă pe cât posibil funcțiile pierdute, ci previne degradareajcondiției fizice sau agravarea afecțiunii de care suferă. Acest lucru se realizează prin exerciții fizice cu rol terapeutic, monitorizarejatentă a pacientului, consiliere și educare în privințajadaptării la schimbările care au loc în stilul de viață de zi cu zi.

Cât de des ar trebui să repet tratamentul?

Întotdeauna numărul ședințelor de tratament va fi în acord cu tipul afecțiunii, caracteristicile acesteia, momentul evolutiv, complicațiile apărute. Repetarea tratamentului de recuperare se va face ori de câte ori va fi necesar și îm funcție de recomandările specialistului.

Care sunt beneficiile kinetoterapiei?

Exista doua tipuri de kinetoterapie: kinetoterapia de recuperare si kinetoterapia profilactica.

Kinetoterapia de recuperare. Urmareste, prin intermediul miscarii, refacerea functiilor organismului diminuate in urma unor traumatisme sau in urma unor boli.

Kinetoterapia profilactica. Urmareste mentinerea starii de sanatate sau oprirea cronicizarii unei boli, atat prin intermediul exercitiilor fizice, cat si prin masaj medical sau prin intermediul tehnicilor de relaxare.

 

BENEFICIILE KINETOTERAPIEI SUNT:

  • reduce sau elimina durerea si procesul inflamator
  • restabileste amplitudinea articulara,
  • reface/creste forta musculara
  • are rol in redobandirea echilibrului
  • ajuta la recuperarea dupa un accident vascular cerebral sau un atac de cord
  • ajuta la reabilitarea neuromusculara
  • duce la recastigarea reflexelor posturale
  • duce la recastigarea dexteritatii
  • amelioreaza tonusul muscular
  • ajuta la recuperare in caz de artrita sau osteoporoza
  • trateaza deficiente nutritionale
  • trateaza tulburari nervoase
  • imbunatateste abilitatile de invatare
  • imbunatateste mobilitatea
  • creste masa musculara
  • creste rezistenta la efort
Care sunt beneficiile osteopatiei?

Specialistul în osteopatie are capacitatea să evalueze și să descopere tensiunile de natura biomecanică, musculo-scheletală, cranio-sacrală și viscerală. Aceste sisteme vor fi mai apoi tratate pe baza aplicării unei strategii bine aleasă, construită  astfel încât să îi permită corpului să își activeze sistemele de autocorecție în timpul și după tratamentul osteopat propriu-zis.

Tratamentul osteopat regulat se trage din nevoia noastră de a fi si a ne menține mobili și funcționali raportându-ne la activitățile zilnice.

Dintre avantajele pe care le posedă osteopatia enumerăm:

-păstrează echilibrul funcțional al organismului ca un tot unitar, care de altfel este principiul în jurul căruia guvernează practicajosteopatică;

-întreține mobilitatea osteo-articulară, cât și impietică apariția anumitor accidente de această natură;

-facilitează sistemul craniosacral (care este factorul intern de autocorecție) și îl menține în paramentrii optimi de funcționare,realizînd astfel un control al stresului;

-îmbunătățește circulația arterială prin intermediul tehnicilor speciale, care este un sistem esențial în vindecarea propriu-zisă, dar mai ales în refacerea organismului după efortul de lungă durată.

Care sunt beneficiile masajului de relaxare și terapeutic?

Beneficiile masajului de relaxare:

  • Reduce stresul , îmbunătățește calitatea somnului și te scapă de stările depresive;
  • Întărește sistemul imunitar;
  • Fortifică nivelul de concentrare;
  • Îmbunătățește circulația sangvină și cea limfatică;
  • Favorizează eliminarea toxinelor;
  • Păstrează elasticitatea pielii, având astfel efect de înfrumusețare;
  • Înlesnește sănătatea părului, favorizând chiar și creșterea acestuia (masajul scalpului);
  • Favorizează menținerea unei posture corporale corecte a spatelui, lucru benefic mai ales pentru persoanele care petrec ore în șir la birou sau în fața calculatorului;
  • Minimizează spasmele și crampele musculare.
  • Calmeaza durerile persoanelor care sufera de migrene, scăzând astfel probabilitatea necesitățsii medicamentelor.

Beneficiile masajului terapeutic:

  • Menține sau crește amplitudinea de mișcare articulară;
  • Destinde musculatura contractată;
  • Micșorează perioada de reabilitare, pregătește sportivii pentru ulterioarele antrenamente eliminând durerile;
  • Stimulează eliberarea endorfinelor, analgezicele naturale ale corpului, fiind benefic astfel în recuperarea după prejudicii, dar si post chirurgicală;
  • Reduce aderențele post chirurgicale, reduce edemele, fiind folosit pentru scăderea și realinierea țesutului cicatricial după ce vindecarea a avut loc;
  • Scade disconfortul pacienților cu dureri de spate, îmbunătățind flexibilitatea articulațiilor în cauză;
  • Scurtează travaliul femeilor însărcinate.
Care sunt obiectivele principale ale kinetoterapiei?

Obiectivele principale ale kinetoterapiei sunt:

  • ameliorarea durerii,
  • combaterea procesului inflamator,
  • combaterea redorii si a edemului (restabilirea moblitatii articulare),
  • tonifierea musculaturii
  • cresterea fortei musculare,
  • refacerea stabilitatii, a controlului motor și abilității

în vederea realizării reintegrării socio-profesionale într-un timp scurt și prevenirea instalării sechelelor posttraumatice.

Cum fac o programare?

Cum fac o programare?

Pentru a face o programare aveți la dispoziție următoarele variante:

  • Telefonic, la nr. 0771017106,
  • prin mail la therapy.team@gmail.com
  • la adresa: Municipiul Fălticeni, Bulevardul 2 Grăniceri, bloc 15.
intrebari frecvente

Despre Osteo-Kinetic

Osteo-Kinetic este un centru de reabilitare medicală și are ca scop îmbunătățirea calității vieții pacienților prin programe integrate de osteopatie, kinetoterapie și masaj.

Viziunea Osteo-Kinetic

Pentru că fiecare om este unic actul therapeutic va fi unul individual construit în urma unei consultații amănunțite prin alegerea metodelor și tehnicilor corespunzătoare nevoilor de moment și pe terme lung.

Alegându-ne pe noi, alegi să ai grijă de tine!